Acasa Ajutor Vreau să vând - Cum pui în vânzare

Cum pui în vânzare


Pentru a putea să vinzi pe SportTop Marketplace va trebui să-ți creezi un cont de utilizator .
Dupa creerea contului de utilizator, vei putea intra în CONTUL TAU , unde vei adăuga produsele tale.
Mai jos, găsesti căteva recomandari despre adăugarea unui anunț și informații utile pentru a vinde cu succes.
Titlul produsului - trebuie să fie denumirea exactă a produsului. Acolo unde este cazul, este recomandabil să fie precizat și modelul. În acest fel, produsul tău va fi găsit ușor de către cumpărători.

Categoria – alege cu atenție categoria astfel încât să fie cea corectă. Dacă produsul va fi încadrat într-o categorie greșită, îl vor găsi mai puțini potențiali cumpărători.

Fotografiile – fotografiile vând. Asigură-te că ai surprins produsul din toate unghiurile relevante. Încearcă să evidențiezi defectele dacă acestea există. În acest fel vei evita orice fel de neplăceri. Dacă produsul tău este nou, poți utiliza fotografii generice, similare cu cele de pe site-ul producătorului. Atunci când vinzi un produs second hand, adăugă fotografii reale ale acestuia.

Prețul – unul dintre cei mai importanți factori ai unei tranzacții. Înainte de a stabili prețul produsului tău verifică şi care este prețul mediu la care alți vânzători oferă același produs. În acest fel te vei asigura că oferi prețul corect.

Descrierea – trebuia să prezinte toate caracteristicile importante ale produsului și să atragă cumpărătorii. Evită formulări negative care îi pot îndepărta pe potențialii clienți şi încearcă să impui cât mai puține condiții. Experiența pentru cumpărător trebuie să fie cât mai plăcută şi ușoară.

Metodele de livrare – oferă livrare gratuita prin curier (dacă se poate). Livrarea gratuită reprezintă încă un aspect care te poate diferenția în raport cu ceilalți vânzători.

Comunicarea – fii deschis la dialog și încearcă să răspunzi cât mai repede întrebărilor primite telefonic. Atunci când primești o comandă, contactează clientul pentru confirmare. În acest fel eviti şi cazurile în care coletul nu este ridicat. Dupa ce ai livrat produsul, poți reveni la client pentru a-l întreba dacă a fost mulțumit de produs și livrare. Astfel, îți vei crește şansele de a-ţi face un client fidel.

Promovările – în special dacă ești la început, promovările vor oferi produselor tale o expunere mai mare și implicit, mai multe șanse de a vinde mai repede.

Ai nevoie de mai multe informații? Contactează-ne